Eu cred că veșnicia s-a născut la sat
Lucian Blaga
spunea Lucian Blaga într-un elogiu adus spiritului satului românesc. Același dor de viața idilică rurală ne amintește mereu să ne întoarcem către datini, către obiceiuri, către trecut și ne face să ne dorim și acum, într-o lume modernă, a tehnologiei, să păstrăm vii tradițiile transmise de strămoșii noștri.
Astăzi ne propunem să ne reamintim, în cazul în care am uitat, ce însemna vestimentația pentru lumea tradițională din care ne tragem sau să învățăm, în cazul în cazul în care ne-am nascut intr-o lume prea urbană, cum arăta portul tradițional românesc.
Vestimentația tradițională, ca trăsătură a unui popor închegat, unit de o istorie comună, de o limbă comună, de o cultură și de o spiritualitate comună, prezintă de-a lungul teritoriului țării caracteristici similare. Analizând aceste aspecte comune ale costumelor populare de pe întreg teritoriul țării, se observă asemănări cu îmbrăcămintea dacilor reprezentați pe Columna lui Traian sau pe Tropaeum Traiani, aspect care demonstreaza atasamentul deosebit al românilor față de tradiții. Preluând elemente din substratul dacic, precum și din influența latină, luând contact cu multiple valuri de popoare migratoare, românii au știut să își păstreze o identitate proprie, astfel încât, în prezent, putem vorbi despre un port tradițional românesc.
Desigur, în fiecare regiune a țării, vom găsi particularități specifice reliefului, climei, ocupațiilor oamenilor, diverselor influențe cu care oamenii au luat contact, prin urmare, identificam trăsături ale portului popular în fiecare zonă. De portul popular specific fiecarei regiuni urmeaza să ne ocupăm în articole viitoare, pentru moment urmând să ne concentrăm atenția asupra unei viziuni de ansamblu a costumului popular românesc.
În primul rând, trebuie spus că, în viața satului, îmbrăcămintea are o semnificație mai profundă decât utilitatea practică, veșmântul fiind un indicator al rangului social sau al stării civile sau vârstei. De asemenea, veșmintele se particularizează și în funcție de diferitele ceremonii la care participă oamenii (nunți, botezuri, diverse sărbători). Importanța veșmintelor reiese și din obiceiul ca în cazul unei logodne, viitoarea mireasa să țeasă cămașa viitorului său mire. Fetele, înainte de a se mărita, învățau să țeasă și să toarcă, îndeletnicirea fiind transmisă din mamă în fiică.
Costumul popular românesc are o predilecție pentru materialul de un alb curat țesut din lână, cânepă, in sau, mai tarziu, bumbac. Camașa albă, spre exemplu, este un element de bază în portul tradițional, oricare ar fi regiunea țării la care ne raportăm. Țesăturile albe din fibre vegetale sau animale fac referire și la bogațiile naturale ale țarii noastre – lanuri de in, cânepă, turme de oi (bumbacul fiind importat începând cu secolul XIX). Opțiunea românilor de a menține albe aceste țesături chiar și dupa apariția și răspândirea coloranților reprezintă o tradiție dacică pe care au ales să o păstreze. Astfel, piese din costumul popular cum sunt: cămașa, ițarii, cioarecii, poalele femeiești și chiar articole mai groase cum sunt sumanele, vestele, obielele din lână sau cânepă sunt de culoare albă, culoare care inspiră calmul, curațenia materială și sufletească a românilor.
O altă trăsătură a portului tradițional românesc este modul în care sunt croite hainele, respectiv prin tăiere în foi drepte, fără răscroieli. Această tehnică presupune tăierea materialului în dreptunghiuri și utilizarea acestora ca atare, ceea ce necesită o planificare atentă a croielii și o precizie, meșteșug care a fost transmis din generație în generație.
Cu privire la modul în care sunt decorate piesele costumului popular, se remarcă o compoziție echilibrată, o ornamentație măsurată, aerisită, nu una încărcată. Imaginea de ansamblu, din această perspectivă, este una discretă, dar de efect, impresie obținută prin așezarea ornamentelor în fonduri delimitate. Aceste fonduri, fundale ale ornamentelor, sunt obținute inclusiv prin linia foilor dreptunghiulare care se suprapun în cadrul costumului. Din această rațiune regăsim adesea spații mari, albe, destinate fondului, aspect care dă distincție costumului. Ornamentația este plasată pe porțiuni vizibile ale articolului, porțiuni care totodată nu sunt supuse deteriorării. Spre exemplu, în cazul cămășii: în jurul gâtului, pe umeri, pe mâneci, în piept, pe poale, însă nu pe spate, acesta fiind acoperit de vestă sau de cojoc). Fotele au ornamentații la cele două capete ce se suprapun în față, partea din spate fiind de o singura culoare închisă (negru, albastru sau vișiniu).
Adeseori, ornamentarea veșmântului începe încă de la țeserea pânzei, prin dungi colorate din loc în loc în pânza de bumbac sau romburi mici în țesătura de lână. În general, articolele din partea de jos a corpului – catrințe, fote, vâlnicele, peștemanele – precum și brâiele, betele, stergarele de cap, conciurile și maramele se decorează prin țesătură, iar cămășile se decorează prin cusătură. Cusătura artistică folosește o varietate de procedee, obținându-se un efect decorativ impresionant.
Motivele decorative utilizate sunt figuri geometrice, dispuse repetitiv, alternativ sau simetric, precum și flori, animale sau alte obiecte, care, însă, sunt stilizate foarte puternic. Motivele reprezentand flori sau animale mai mult sau mai putin asemănătoare celor din realitate au fost introduse mai recent.
Culorile costumului tradițional inspiră sobrietate, dar și armonie. Din vremurile mai vechi, fiind utilizați coloranți din sucuri de plante, culorile sunt mai calde și mai estompate. Culorile de baza ale portului românesc, în afara de alb, sunt roșu și negru. Pe langă acestea, pentru a îmbogăți puțin paleta se mai folosesc complementar și galben, verde și albastru. Din secolul XIX pătrund și în lumea satului produse industriale care aduc o diversitate de culori, însă portul tradițional și-a menținut armonia, integrând în cromatica sa noile produse fără a-și modifica radical esența.
Un aspect foarte important care arată dăinuirea unui port tradițional unitar al românilor este modul de alcatuire a costumului – piesele componente și modul în care acestea se combină. Analizei pieselor costumului, datorită importanței sale cât și pitorescului subiectului urmeaza să îi dedicăm un articol special.
Cu ce rămânem dupa toate aceste constatări cu privire la trăsăturile comune ale portului tradițional românesc? Cu un atașament față de meleagurile în care ne-am născut, față de oamenii care ne-au adus până aici, cu mândria de a fi continuatorii unor tradiții care s-au transmis de la părinți la copii de două mii de ani și cu dorința de a ști ceva mai mult din spiritualitatea aceasta străveche pe care nu o găsim de citit din cărți și cu care ne întâlnim, din păcate, din ce în ce mai rar.
*Poze de pe wikimedia.org și ciobanasul.ro
