Noi aicea am venit
Cu cinste să ne închinăm,
Din suflet să vă rugăm
Să veniți și dumneavoastră
Să ne cinstiți nunta noastră
Și-apoi să jucăm cu toți
C-așa-i data la ospăț
Amin!
(P.U.Delapecica)
Oamenii se știu de mult timp până când se cunosc cu adevărat. Uneori le ia ani buni pentru a se cunoaște sufletește. Un pictor celebru, Modigliani, i-a zis soției sale: O să-ți pictez ochii atunci când o să-ți cunosc sufletul.
Simona și Adrian se cunoșteau din liceu și aveau prieteni comuni. Destinul lucrează pe căi necunoscute și, după 10 ani, o simplă întâlnire i-a adus împreună.
După 10 ani în care nu ne-am văzut deloc, ne-am reîntâlnit într-o seară de septembrie, a anului 2016. Am fost cucerită pe loc, simțind și fiind în stare astfel să-i promit că el va fi soțul meu. Așa a început relația noastră.
În luna iulie 2017 am fost cerută de soție printr-o surpriză plăcută, avându-i pe cei dragi lângă noi.
Petrecerea mea de burlăcie a fost organizată de catre prietenele mele într-o vie fiecare având câte o ie. La burlăcie prietenele mele m-au supus mai multor probe de femeie măritată: săpat, greblat, legat via, iar după toate acestea împreună cu nașa mea a trebuit să pregătim o masă câmpenească și să petrecem! – ne mărturisește mireasa.
Înaintea nunții am avut parte de o ședință foto în via la Crama Villa Vinea îmbrăcați tradițional.
Nuntă s-a desfășurat în două locuri, două date diferite, dat fiind numărul mare al invitaților.
Prima nuntă a avut loc în data 07.07.2018, localitatea Mediaș (invitații din partea miresei) iar cea de-a doua nuntă în data de 14.07.2018, în satul Boian (invitații mirelui), având în vedere că părinții mirelui sunt de-ai locului. Am decis să facem doua evenimente diferite pentru a ne bucura intens alături de toți invitații. Ideea a fost a miresei și a fost susținută și apreciată de toată lumea.
Pregătirea unei nunți cere mereu timp și răbdare, lucru valabil și în cazul mirilor Simona și Adrian.
și implicare pentru această nuntă tradițională, având în vedere că inclusiv meniul și pregătirile au fost tradiționale: tăiatul porcilor, găinilor, pregătirea căminului. La pregătiri ne-au ajutat și oamenii din sat, foarte dragi nouă. Nimic nu a fost greu de realizat.
Din iubire pentru tradiția pur românească, specifică zonei din care vin, mirii au ales să poarte o vestimentație tradițională primită de la prieteni de familie, ce au purtat-o la rândul lor, acum 46 ani.
Vestimentația autentică am primit-o de la familia Vandor Maria și Teodor, care au făcut nunta tradițională în satul Boian, acum 46 ani. Sunt costume originale specifice zonei noastre, țesute de către bătrâni.
Cei doi și-au unit destinele la Biserica Ortodoxa Boian, iar petrecerea a avut loc la Căminul Cultural Boian. Momentul intens de fericire a fost fotografiat de Orban Lajos, și filmat de Gabriel Mărginean, Sibiu.
Verighetele au un aspect special și sunt din aur galben mat și aur alb, cea a miresei avand și 4 pietricele.
Aranjamentele florale și buchetul miresei au urmat aceeași linie a tradițiilor românești.
Queen Dekor a realizat decorul Caminului Cultural în culori rustice de alb, galben și maro, pe mese așezând vaze cilindrice, decorate cu pamblici în culorile tricolorului. Florilele folosite sunt floarea-soarelui, spice de grâu și flori de câmp. Buchetul miresei a fost făcut din trandafiri albi și roz, floarea miresei și spice de grâu, astfel încât să fie asemănător cu coronița de flori artificiale adusă din Ucraina.
Invitațiile au fost realizate de mâinile miresei, care a dorit să ofere invitaților ceva special, unic chiar.
La nunta noastră au cântat soliștii Simion Surdu și Mădălina Surdu împreună cu formația Panoramic din Mediaș, aceștia ne-au încântat cu toate genurile de muzică încă de la deschiderea dansului mirilor şi-au ridicat în picioare invitații, făcându-ne să ne simțim cu toții bine.
Casă de piatră!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Fotograf: Orban Lajos și Cosmin Suciu
Videograf: Gabriel Marginean
Locația petrecerii: Caminul Cultural Boian
Locația ședinței foto: Villa Vinea, Mureș
Coafura/Machiajul: Salon Royal Mediaș
Aranjamentele florale și buchetul miresei: Queen Dekor
Muzica: Simion Surdu și Mădălina Surdu împreună cu formația Panoramic din Mediaș
Tortul și prăjiturile: Cofetaria Cupidon din Tarnaveni