În ținutul Bucovinei, la poalele Munților Giumalău, acum un an, Oana și Sergiu purtau cu mândrie costumul popular românesc, specific comunei Pojorâta, pentru a sărbători momentul în care aveau să-și spună DA: amândoi activăm în domenii creative ( mireasa-pictor și designer, mirele-arhitect), suntem extrem de mândri de portul tradițional și am vrut să avem un moment de suflet care să reflecte bucuria și privilegiul de a fi român, mărturiseau ei.

Credem că povestea lor de iubire reflectă frumusețea, simplitatea și profunzimea acestui sentiment ales: cu soțul m-am întâlnit acum 3 ani, într-un moment premeditat…de el! Ne știam din online și știam că suntem din același oraș, dar nu ne întâlnisem niciodată, până când a decis să participe la un vernisaj de al meu și de atunci chiar am fost de nedespărțit. Vă spun sincer, chiar există suflete pereche – a fost singura persoana pe care am întâlnit-o în această viață și cu care pe plan mental și intelectual am fost conectată instant… Ca si cum ai fi in mintea celuilalt. Este un sentiment extraordinar pentru că suntem diferiți ca temperament, dar ne dorim aceleași lucruri, iar asta înseamnă rețeta unei relații reușite. Sunt multe lucruri de spus atât despre evoluția noastră în doi, cât și despre momentul căsătoriei, însă nu am teoretizat niciodată intensitatea acestor momente. Am fost recunoscători ca am avut și avem privilegiul unei relații armonioase și ne bucuram din plin de viața împreună”.

Uniunea avea să vină cu o provocare pentru miri: aceea de a convinge toți invitații să îmbrace straie tradiționale pentru taina cununiei religioase. A fost cu izbândă, pentru că a purta veșminte populare cu bucurie, în momente cheie ale vieții, ca odinioară, reprezintă o expresie a spiritualității și istoriei noastre.

Oana și Sergiu au decis să își organizeze singuri nunta, deoarece sunt de părere că e mult mai plăcut să te ocupi de aceste detalii, face parte din proces și astfel ii cunoști mai bine și pe cei apropiați. Tradițiile și lucrurile de suflet apropie oamenii”, iar pentru a susține și a promova munca artizanilor locali, au îmbrăcatii cusute manual, de meșteri tradiționali locali”.

Care au fost elementele tradiționale ale nunții lor și de ce le-au respectat, ne povestește cu drag Oana: pentru noi cel mai important moment a fost, de departe, cununia religioasă și pe asta ne-am și concentrat. Vă mărturisesc că deși suntem din Bucovina amândoi, nu am respectat in mod special vreo tradiție pentru că am simțit că nu rezonează deloc cu ce ne doream noi de la momentul acesta. Credem foarte mult in taina cununiei, restul sunt detalii. Am respectat tradiția in ceea ce privește postul, împărtășania și spovedania dinaintea nuntii, cat si faptul că nași de cununie au fost nașii noștri de botez. Deși în Bucovina se poartă 7 perechi de nași, noi ne-am dorit să avem cu adevărat ”părinți spirituali”. Am făcut lucrurile destul de atipic, suntem conștienți de asta, dar am interpretat tradiția într-un mod contemporan: spiritualitate, familie, căldură”.

Cu simț estetic și prețuire a costumului popular, vestimentația Oanei a fost realizată cu dibăcie, în măsură să reflecte întrepătrunderea vechiului cu noul: „rochia este formată din două părți: ia (care are aproximativ 80 de ani și mi-a fost dăruită de cineva drag) și fusta /cu brâul de dantelă groasă, cusută la comandă de mâinile iscusite ale doamnei Jeni Stănilă. Ideile s-au împletit pe parcurs și cu dragostea noastră pentru românesc, sper că am reușit să conturăm o ținută tradițională și estetică”.

Bine-i stă la cer cu stele
Și miresei cu mărgele!
Bine-i stă la cer cu lună
Și miresei cu cunună!
(Ghe.Cernea)
Oratii de nunta Romania

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment

Locație: Pensiunea Pietrele Doamnei, str.Izvorul Giumalău, Pojorîta
Veșminte: Ii cusute manual, de meșteri tradiționali locali, pantaloni mire DS Damat, fustă mireasă – croitoreasă
Verighete: Coriolan
Aranjamente florale si buchet mireasa: Floral Studio Iași
Fotograf: Vlad Ilaș
Muzica: Familie (DJ)
Hair stylist: local
Make up: local