Frunză verde de pelin,
Tu străină, eu străin,
Amândoi ne potrivim.
Hai în codru să trăim,
Haide-n codrii Bâcului,
Pe marginea Prutului,
Să ne facem bordeiaş
Cu uşorii de cireş,
Şi cu patul de măcieş,
Când vom vrea ca să dormim
În departe s-auzim
Buciumele păstoreşti
Din câmpii moldoveneşti.Poezie din Basarabia
Povestea Marinei și a lui Sergiu a început în timpul unei călătorii, pe drumul dintre Kiev și Chișinău. Sergiu se întorcea de la un show aviatic unde fusese să fotografieze evenimentul, iar Marina revenea de la nunta fratelui său ce avusese loc în Kiev, Ucraina. După aceasta au urmat trei ani în care ei au continuat să țină legătura în scris, prin intermediul rețelelor sociale. În cele din urmă destinul le-a încrucișat din nou drumurile: au trecut trei ani și totusi ne-am întâlnit. Și s-a pornit dragostea și până acum arde vatra ei…
Sergiu este fotograf profesionist iar acest lucru a contat mult în alegerea de a face nuntă în stil tradițional. Noi vizual deja ne-am săturat de nunți cu rochii de „Cenușăreasă”. Vroiam ceva deosebit și am decis să ne întoarcem la tradiția neamului nostru. Am făcut o nuntă în stil moldovenesc cu toate obiceiurile tradiționale.
Astfel au început pregătirile de nuntă. Căsătoria civilă a avut loc pe 12 martie 2016, iar cununia religiosă pe 24 iunie la Biserica de Lemn Adormirea Maicii Domnului din Chișinău.
Totul a decurs perfect, fără nicio greutate. Invitații au aderat și ei la ideea mirilor de a face nuntă tradițională, majoritatea fiind îmbrăcați în ii moldovenești și au petrecut până dimineața la restaurantul Vatra Veche din Chișinău.
Vă dorim ani binecuvântați împreună!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Locație petrecere: Vatra Veche, Chișinău
Fotograf: Serghei Zadvornii și Sergiu Guțu – mirele
Videograf: Iulian Groza
Vestimentația: Atelier Mândria
Verighetele: Aureola
Coafura și machiajul: Anastasia Dovgali
Aranjamente florale și buchetul miresei: făcute de către mireasa
Muzica: Tatiana Heghea și Ion Borș
Prăjiturile: Patiseria Plovdiv
Invitațiile: făcute de către miri