Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: „Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.Iar de-ţi cere şi-o guriţă –
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi- ar bine?
O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.Uite ce bujor de fată –
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.
De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna –
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!
La oglindă, George Cosbuc
La sfârșitul lunii lui Cuptor, Mariana și Iacob sărbătoreau taina nunții în comuna Racșa, Țara Oașului.
Povestea lor a început odată cu renașterea naturii și continua în binecuvantarea iubirii.
A fost odată o zi frumoasă de 20 mai când ne-am cunoscut. În ciuda multora, am luptat pentru iubirea ce ne-o avem unul pentru altul.
Nunta Marianei și a lui Iacob a durat două zile, după obicei. În prima zi, mirii au îmbrăcat costume tradiționale de nuntă oșenești și au pornit spre starea civilă cu alai, nași, țâpuituri și voie bună. Drumul lor a continuat spre Biserica comunei pentru săvârșirea cununiei religioase.
Costumul popular al Marianei este compus din pindileu sau fustă înflorată, cămeșă, zadie și cununa miresei cu podoabe cusute de mână. În vestimentația mirelui, elementele cele mai importante sunt cămașa și clopul.
În ziua următoare, evenimentul a fost sărbătorit la Sala de nunți din comuna Racșa cu dans, veselie și bucate alese.
Vă dorim ani fericiți împreună!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Locație petrecere: Sala de nunți din Rașca
Fotograf: Nicolae Canta
Cameraman: Nicolae Canta
Aranjamentele florale și decorațiuni: Angelica Pop
Coafura și machiaj: Székely Laura
Muzica: Petrică Nicoara Sîrbu și formația sa compusă din Eugen Țăranu, Mihai Iancu, Ramona Calean și Armin Nicoara