Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Să trăim în clipe lungi acelaşi vis.
Foi uscate-n jurul tău să cadă rar,
La ureche să-ţi descânte un bondar
Şi cum stai cu ochii-nchişi pe jumătate,
Soare galben printre ramuri nemişcate
Să-ţi învăluie-n tăcere şi-n lumină
Fruntea mică de domniţă bizantină.
Sfârșit de vară de George Topârceanu
Nu de mult, într-un colț de suflet al Bucovinei, în arpegii tămăduitoare de fanfară și inimi vesele colorând profanul, Liliana și Mihai făceau nuntă mare, după obiceiuri vechi, la sfârșit de vară.
Povestea Lilianei și a lui Mihai a început în perioada studenției cu un dans platonic al chimiei iubirii și cu tachinări reciproce, până într-o zi când Mihai și-a simțit poziția amenințată. Astfel, după trei ani de așteptare, s-au hotărât să țină în doi ritmul vieții, decizie încununată de o neașteptată cerere în căsătorie, după cum ne povestește Liliana mai departe:
Încă din anul 1 de facultate între noi s-a legat o chimie, însă fiind amândoi puțin orgolioși nu a îndrăznit nici unul dintre noi să facă primul pas. Povestea noastră a prins contur de-abia în anul IV de facultate, pentru că atunci soțul meu a simțit că pierde teren deoarece eu începusem să cochetez cu un alt băiat.
Prima întâlnire rămâne totuși cea din anul 1 de facultate, de la primul seminar. Dat fiind faptul că eram singura fată din grup, colegii mei încercau să facă rost de numărul meu de telefon. Nu am dat curs niciunei cereri, însă la finalul orei, Mihai mi-a cerut telefonul să sune pe cineva că rămăsese fără credit. Așa am aflat că el de fapt își trimisese lui mesaj cu numărul meu …
Cei 3 ani de facultate au trecut repede, cu tachinari ca între “colegi”, din partea amândurora. La 6 luni după ce începusem să avem o relație mai serioasă, a venit și cererea în căsătorie. Bineînțeles m-a luat prin surprindere pentru că eu consideram că se întâmpla mult prea devreme, însă el mi-a spus că de data aceasta este hotărât să nu mai piardă timpul. Așa m-a convins că într-adevăr, își dorește să petreacă o viața alături de mine (iar eu eram de aceeași părere).
Decizia de a organiza o nuntă tradițională a fost una dintre expresiile sacre ale iubirii Lilianei pentru folclorul românesc în totalitatea lui, și poate că cea mai grăitoare este prezența artistei pe scena muzicii populare:
Se spune că omului, încă de când nici nu-i venit pe lume, îi este hărăzit ceva anume. Tind să cred că așa mi-a fost dat de la Dumnezeu, să am glas, să pot cânta și, de ce nu, să-i pot bucura într-o mică măsură și pe cei ce ascultă cântecele mele.
Eu cânt muzică populară, iubesc tradițiile și tot ce ține de acestea, de aceea mi-am dorit ca ziua nunții mele să fie una de poveste. Pe zi, toți nuntașii au îmbrăcat costumele populare, astfel ne-au ajutat ca visul nostru să devină realitate. Liliana Ursachi
Liliana Ursachi, Fetele de maritat
La oficierea căsătoriei și taina cununiei religioase mirii au pășit în mărturii spirituale românești, costume de colecție ce aparțin domnului profesor Mihai Cârdei din Bilca. Evenimentele au avut loc în Vicovu de Sus și, respectiv, la Biserica ”Sf.Arh. Mihail și Gavril” din Marginea, județul Suceava.
Petrecerea nunții a avut loc la Hotel Turistic Voievod- Sucevița cu dans, veselie și bucate alese.
A trecut deja un an de la căsătorie, timp în care am învățat să prețuim timpul petrecut împreună. Relația noastră se bazează întotdeauna pe respect reciproc, sinceritate și multă grijă. Asta admir la el, faptul că este foarte grijuliu cu mine și că nu trece zi fără să-mi declare iubirea lui.
La mulți ani binecuvântați cu frumos în toate!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Fotograf și videograf: MISHA Studio
Vestimentația tradițională: Costume de colecție ce aparțin d-lui prof. Mihai Cârdei din
Bilca
Locația petrecerii: Hotel Turistic Voievod, Sucevița
Biserica: Biserica „Sf.Arh. Mihail și Gavril”, Marginea
Verighetele: Atlantis Gold, Rădăuți
Coafura: AdriaStyl, Suceava
Machiajul: Ana Waszkiewicz
Aranjamentele florale: Florăria Camelia, din Vicovu de Sus, Suceava
Muzica: Fanfara Stamate și formația Continental din Suceava
Invitațiile:Indigo Group Cluj-Napoca