La-nceput de primăvară, deşi mai este zăpadă,
Un simbol de fericire, cu doi franjuri, se arată:
Unu-i alb, altul e roşu, şnur prelung frumos s-anină
Pe-al tău piept, iubire sfântă, presărată cu lumină.Două inimi rezonează, le dedic o poezie,
Cerurile se deschid sub aripi de gingăşie,
Cântă sferele ascunse după razele de soare:
La mulţi ani iubire sfântă pusă-n mii de mărţişoare!
Iubirea pusă-n mărţişoare…, Marin Moscu
Povestea Laviniei și a lui Laurențiu a început în toamna anului 2016, pe la începutul lunii lui Brumar și a crescut frumos, sincer și simplu. Astfel încât după 10 luni ne-am și căsătorit. A fost pasul firesc în povestea noastră de iubire.
Iubitori ai tradițiilor românești, ei au decis să facă nuntă tradițională, după datinile străvechi.
Un lucru frumos la cununia noastră civilă a fost că eu (mireasa) am purtat o rochie tradițională cusută manual de către mătușa mirelui acum vreo 30 de ani, rochie pe care s-a intâmplat să o port și în momentul cererii în căsătorie, iar el a purtat cămașa tradițională a bunicului meu matern (al miresei), aceeași în care se însurase și el acum aproximativ 70 de ani.
Dragostea pentru tradițional a fost punctul de plecare al nunții. Ne-am dorit ceva cu adevărat deosebit și simplu în același timp, care să ne reprezinte.
Nunta a fost duminica iar mirii au participat la Sfânta Liturghie și s-au împărtășit cu Sângele și Trupul Mântuitorului, ținând în prealabil post de trei zile și spovedindu-ne.
A urmat petrecerea de nuntă, ce a avut loc la Sinaia.
Apoi, conform tradiției bisericești, în următoarea săptămână am făcut ceea ce se numește ”scoaterea la biserică de către nași”, ce s-a realizat în satul natal al miresei, la Gănești, Mureș. După, a urmat o petrecere pentru toate rudele și prietenii de acolo. Având originile la câteva sute de km unul de celălalt, dorința tatălui miresei a fost să mai facem o petrecere de nuntă și pentru rudele care nu puteau să participe la Sinaia.
Am dansat, am făcut poze, ne-am distrat pe cinste.
Pe parcursul petrecerii am avut parte de multe surprize: dansuri populare, dans modern, un joc de întrebări și răspunsuri haioase, iar aproape de final am aruncat buchetul.
Am respectat cutuma conform căreia mirele nu trebuie să vadă rochia miresei până în ziua nunții, dar nu pentru că am considerat că ar aduce ghinion, ci pentru că am dorit să fim o surpriză unul pentru celălalt.
Vă urăm ani binecuvântați!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Localitatea în care a avut loc nunta: Comarnic, Prahova
Locația cununiei religioase: Biserica Nașterea Maicii Domnului, Comarnic
Localitatea unde a avut loc petrecerea de nuntă: Sinaia
Localitatea unde a avut loc a doua petrecere: Gănești, Mureș
Fotografi: Besenyei Norbert Photography și Paula Ivașcu
Videograf: Daniel Libeg
Vestimentația: Atelier Demetria
Verighetele: Monetăria Statului
Coafura: verișoara miresei, Alexandra Grecu
Aranjamentele florale și buchetul miresei: realizate din lavandă, grâu și lisianthus. Grâul a fost cules de către miri și mamele lor. Iar aranjamentele florale de către verișoarele mirelui, Mihaela Vasile (pentru Sinaia) și Margit Varga (pentru Gănesti).
Muzica: Formația Event
Tortul și prăjiturile: Cofetăria Delice și Cofetăria Cupidon
Invitațiile: Tărâmul Iubirii