Am plecat pe cale cu roua neluată
La casa cu floare nescuturată,
Sub cerul cu stele,
Cu luna și soarele,
Din câmpul cu flori mirositoare
Și de primăvară-mbătătoare.
La poarta dumneavoastră am descălecat
Să vă cerem zâna pentru al nostru împărat!
Am venit ca floarea să o luăm
Și la mire înflorită s-o ducem!Căci aici înflorește dar nu rodește,
Că locul nu-i priește
Și se ofilește.
S-o luăm cu alai,
S-o ducem pe șapte cai
Cu frâiele zugrăvite,
Cu cozile împletite
Și copite poleite!
Scoateți floarea din fereastră
Și-o lăsați în seama noastră!Strigături de nuntă din Bucovina
În a treia săptămână de august, pe când vara își intră în drepturi și în Bucovina, Iuliana și Andrei erau zâna și respectiv împăratul nunții lor, pe care au sărbătorit-o cu veselie, după obiceiurile locului.
Povestea lor a început frumos, acum șase ani, au cunoscut bucurii și provocări, s-au susținut reciproc și au vizitat împreună orașe ale Europei. Cererea în căsătorie a urmat firesc, DA-ul a fost spus cu emoții, iar pregătirile de nuntă începeau de îndată: Ne-am cunoscut în anul 2010, Andrei lucra la bancă, eu eram clientul băncii. Din glumițe am început tot mai mult să vorbim. La o perioadă de câteva luni, Andrei mi-a găsit numărul de telefon, m-a sunat și așa am început să ieșim împreună. După câteva luni în care ne-am cunoscut, în luna iunie 2010 am început o relație. Ne-am petrecut majoritatea vacanțelor împreună, atât în țară cât și înafara ei. Fiind încă elevă, Andrei mă ducea în fiecare dimineață la liceu, apoi mergea la serviciu. Mi-a fost alături la Bacalaureat, apoi la admitere. Ne-am susținut și respectat reciproc în toate momentele importante ale vieții; în anul 2014 a urmat un moment important, pe 15 februarie am primit inelul de logodnă. Andrei voia să mi-l ofere de ziua mea, pe 16 februarie, însă nerăbdarea lui a anticipat momentul, astfel încât în dimineața zilei de 15 februarie m-am trezit, și am găsit pe etajera oglinzii din baie un bilețel cu mesajul:
„vrei să fii soția mea?”, alături de un inel deosebit. Andrei mă privea și urmărea reacția mea în oglindă. Bineînțeles, răspunsul meu a fost Da, ne-am bucurat de moment și am început să plănuim nunta.
Nuntă la Muzeul Satului Bucovinean, după obiceiuri vechi.
Îmbrăcați în veșminte populare din zona Bucovinei, alcătuite din ie și catrință, respectiv cămeșoaie și ițari, bârneață, brâu și poale, mirii, nașii și nuntașii s-au îndreptat către Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, unde au respectat obiceiuri de nuntă specifice zonei. Dintre acestea amintim iertăciunea, bărbieritul mirelui și hora mirelui, prezența druștelor (domnișoarele de onoare), ornamentarea cu cocarde, gătitul miresei, hora ”de trei ori pe lângă masă”: Nunta a avut loc la Muzeul Satului Bucovinean Suceava. La căsuța mirelui s-au făcut următoarele obiceiuri: iertăciunea, bărbieritul mirelui și hora mirelui; de la casa mirelui, cu tot alaiul de nunta, s-a pornit spre căsuțele nașilor, s-au luat nașii de acasă (două perechi de nași), apoi au pornit împreună cu mirele spre căsuța miresei. La căsuța miresei s-au pus cocardele, mireasa si-a luat iertăciunea de la mamă, tatăl fiind decedat pe 1.07.2016; nașele împreună cu domnișoarele de onoare (acestea se numesc druște) au aranjat mireasa, a urmat obiceiul numit gătitul miresei, au încins o horă „de 3 ori pe după masa”, apoi nașele au rupt colacul miresei și l-au împărțit domnișoarelor și cavalerilor pentru a se înfrupta din el (acest obicei având simbolistica și anume, cei ce mănâncă din colacul miresei sunt următorii care se vor căsători). Pe tot parcursul acestor obiceiuri, atât mirii cât și nuntașii au fost îmbrăcați în costum popular.
După acest spectacol cultural, mirii au pornit cu alaiul spre primăria unde a fost oficiată cununia civilă, apoi s-au îndreptat spre Biserica Sfântul Dumitru din Suceava unde a fost sfințită uniunea: După aceste obiceiuri, mirii s-au îmbrăcat în rochie de mireasă, respectiv costum de mire și au pornit cu tot alaiul spre Primărie, unde a fost oficiată cununia civilă, urmând ca mai apoi, în aceeași formație, să ne deplasăm în mașini vechi (trabanturi) spre biserica unde a avut loc cununia religioasă.
Dansul și ospățul au avut loc la salonul Albert, care a fost decorat cu elemente tradiționale și flori alese, unde mirii au deschis petrecerea cu valsul mirilor, iar veselia a continuat până dimineață: După terminarea acestora, ne-am îndreptat pașii spre salonul Albert, unde a avut loc petrecerea. După primirea invitaților, mirii au deschis nunta cu valsul mirilor, apoi petrecerea a continuat după datini. Spre dimineață a urmat „îmbrăcatul nașilor”, acesta fiind urmat de dezgătitul miresei.Buchetul miresei a fost din grâu, lavandă și trei bujori, cocardele au fost din grâu, floarea miresei, măceșe, lavandă, domnișoarele de onoare (patru domnișoare) au purtat pe cap coronițe din lavandă, grâu și floarea miresei, aranjamentele la sală au fost din hortensie roz, grâu și lavandă puse într-un borcan ornat cu iută (și împreună puse pe buturugă de lemn). Tot pentru decor am avut trei baloți de paie, ulcioare de lut, valiză de lemn,pick-up, aparat foto vechi, covată de lemn, buturugi de lemn; masa de prezidiu a fost ornată cu aceleași flori, însă s-au folosit și ulcioare de lut și alte obiecte tradiționale (prosoapețesute, valiză de lemn etc).
Poftim, cinstite mire,
Dumnezeu îți va da noroc și bucurie,
Iară eu îți dau o soție;
S-o cinstești,
S-o omenești
Și niciodată să n-o sfădești!Tu să asculți de dânsa
Și ea să asculte de tine
Numai atunci îți duce-o bine!
Și atunci va fi voia pe deplin
În vecii vecilor amin!Strigături de nuntă din Bucovina
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Locație: Muzeul Satului Bucovinean Suceava
Salon Albert Suceava
Biserica Sfântul Dumitru Suceava
Veșminte: Costumele au fost împrumutate din zona Sucevei, zona rurală, de la rude, vecini și alte
cunoștințe din comunele Cacica și Todirești.
Fotograf: Oana Toma
Cameraman: Studioul Gimi video
Muzica: Formația Luxor Suceava
Hair stylist/Make up: Salon GLOW Suceava
Aranjamente florale și buchet mireasă: Flora Events suceava
Verighete: Atlantis Gold