Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziş-răsăritene.Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades şi-ades un leac.Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o şoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu şi da.Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.[…] Catrenele dragostei, Lucian Blaga
A fost odată, nu demult, o taină veche, într-un gând, adusă în ritm de sărbătoare de Ioana și Andrei când au decis să binecuvânteze iubirea prin nuntă, după obiceiuri vechi.
Povestea lor a început în prima lună de vară a anului 2015, iar în luna august, aflați la 1800 de metri altitudine, Andrei a pus întrebarea căreia i-au urmat pregatirile de nuntă.
Ne-am întâlnit pe data de 19.06.2015 și de atunci am rămas mereu împreună. Ne știam de mititei, pentru că am fost vecini, dar Dumnezeu ne-a lăsat să creștem, ca să ajungem să devenim ce suntem acum și anume o familie frumoasa. Sotul meu, un om foarte hotărât, m-a cerut de soție pe data de 1 august 2015 într-un loc minunat, la o înălțime de 1500 m, în munții Piatra Craiului. Am fost foarte hotărâți și până pe data de 15 august 2016 aveam stabilită nunta.
Un an mai apoi, în luna lui Cireșar, Ioana și Andrei rosteau un DA hotărât în fața ofițerului de stare civilă, cu emoții și zâmbete largi. Toată suflarea adunată la acest moment de celebrare a iubirii a fost îmbrăcată în straie tradiționale din diferite zone ale țării, un tablou viu care surprinde frumusețea de necontestat a portului popular.
Pentru cei din comuna Cristian, nunta Ioanei și a lui Andrei a fost prima de acest fel, astfel că evenimentul va fi amintit la ceas de seară pentru multă vreme.
Ioana a studiat dansurile populare și poartă cu mândrie costumul popular românesc oridecâteori are posibilitatea. Pentru ziua nunții a îmbrăcat un costum vechi, de pe Valea Someșului, primit în dar, iar Andrei a închiriat unul.
Am ales să facem nunta în costume populare, pentru că la noi în comună nu a mai existat așa ceva. Eu, Ioana, am făcut dansuri populare, iar purtarea unei astfel de podoabe mă face să mă simt mereu mândră de țara mea. Comuna Cristian este o comună cu specific săsesc, iar românii nu au ca în alte zone un costum popular reprezentativ, astfel la nunta noastră toți invitații au venit îmbrăcați în straie din zone precum: Banat, Someș, Făgăraș, Moldova, dar nu a lipsit nici portul popular unguresc și săsesc. Costumul meu este unul vechi, de pe Valea Someșului, primit în dar de la un prieten de familie, iar cel al soțului a fost închiriat.
„Eu am făcut dansuri populare câțiva ani, într-un ansamblu foarte cunoscut în Brașov și în țară, dar până să fac parte din el nu cunoșteam foarte multe despre folclor, iar acum nu mai pot trăi fără el.” Ioana
Pentru că zona are influență săsească, Ioana ne spune că românii de aici nu au costum popular reprezentativ, prin urmare au decis să adune veșminte tradiționale de prin toată țara cu ocazia diferitelor evenimente la care participă. Totodată, mirii își exprimă recunoștința și respectul față de munca artizanilor care au decis să ducă mai departe această îndeletnicire străbună, ce și-a câștigat bine-meritatul statut de artă.
Zona noastră are foarte multă influență săsească și suntem, cred, printre singurele zone care nu au port popular reprezentativ, asa că noi adunăm costume din toată țara la diversele festivități și mai ales la Biserică, unde e o frumusețe să privești minunățiile cu care fiecare persoană vine. Într-o discuție despre meșteșugarii populari: au nevoie de promovare și au nevoie ca noi, cei care ne bucurăm de o ie sau de orice tradițional, să îi respectăm și să le mulțumim pentru că duc meșteșugul mai departe.
Cununia religioasă a fost săvârșită la Biserica Adormirea Maicii Domnului, iar celebrarea uniunii a continuat cu dans, voie bună și bucate alese la Căminul Cultural „Sala Mare” Cristian.
Vă dorim binecuvântări o mie și un trai frumos împreună!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Locație petrecere: Căminul Cultural „Sala Mare” Cristian
Fotograf/Cameraman: Marius Pavel
Vestimentația: Costume populare din diferite zone ale țării
Muzica: DJ Dani și formația Sistem Grup Brașov
Make-up: Oana Scîntei
Aranjamente florale și decorațiuni: Decorațiuni Nunta Brașov
Tortul: Cofetăria Adriana Ghimbav
Ansamblul de dansuri folclorice: Ansamblul “Sipot Ardelean” din Brașov.