Ferice de soacra mare,
Și fecior și noră are.
Vai, săraca soacră mică
Cum rămasă de nimica
Iesi, afară, soacră mare,
Și te uită-n răsărit,
De vezi un căruț gătit.
(Ghe.Cernea – Strigături de nuntă)

Anamaria și Ionuț s-au văzut pentru prima dată pe vremea în care erau doar niște copii, în vara anului 1996. Ionuț și cu Cristian, vărul Aneimaria, s-au gândit să fugă de acasă. Ei locuiau la Târgu Ocna din județul Bacău și au luat drumul spre Copșa Mică, unde locuia Anamaria. După vreo două zile de mers pe jos, cu trenul, cu ocazii etc., într-un final au ajuns la Copșa Mică, lihniți de foame și morți de oboseală. Așa s-au cunoscut viitorii noștri miri. Anamaria avea doar 8 ani iar Ionuț 14.

Au trecut ani de zile și nu am ținut legătura sub nicio formă, nici telefonic și nici prin scrisori. Însă, într-o bună zi, Ionuț și Cristian și-au adus aminte de aventura lor din copilărie. Astfel, datorită tehnologiei și memoriei lui Ionuț, ne­-am regăsit după mulți ani. 

Pentru început, am fost amici, cu timpul devenind cei mai buni prieteni, însă niciodată nu am reușit să ne vedem, pentru că Anamaria locuia în Spania iar Ionuț în Italia. Timpul a trecut, iar Ionuț s-a mutat în Danemarca, astfel că, mai în glumă mai în serios, i-a trimis Aneimaria un email ce conținea un bilet doar dus spre Copenhaga.

Zis și făcut, am luat un bagaj, am îndesat în el tot ce am putut eu, și repede la aeroport. Tocmai pe avion mă gândeam, wow, unde merg eu?  Suntem cei mai buni prieteni, știam toate nebuniile pe care le făceam, știam fiecare aventură sau fiecare eșec, fiecare problemă povesteam și ne susțineam unul pe celălalt, însă nu ne văzusem de 17 ani.

Ajunsă în aerport în Copenahaga, la ieșire mă aștepta Ionuț, plin de emoții, gata frezat, parfumat și cu un buchet de flori în mână. Ne­-am îmbrățișat amical și gata, am dat drumul la glume, ca să nu se simtă emoțiile. El râdea de noua mea freză, fiind tunsă mai scurt decât el. Eu râdeam de cât de slab este… Așa eu am rămas în Copenahaga mai mult decat era gândit. 

Cererea în căsătorie a venit la scurt timp, cu la fel de multe emoții ca și a doua lor întâlnire. Pe data de 27.08.2014, fiind ziua mea, Ionuț a pus la cale un plan, alături de prietenii noștri dragi, și mi­-a cerut mâna, plin de emoții și cu vocea tremurând, bineînțeles, în genunchi. Mi-­a daruit inelul ce a demonstrat iubirea și dorința de a fii împreună pentru totdeauna. 

La un an după, Anamaria i-a întors aceiași întrebare lui Ionuț.  Bineînțeles că, la rândul meu, și eu l­-am cerut de soț, nu a scăpat. Tot cu
ajutorul prietenilor noștri, în același loc și pe aceași canapea, în data de 24.12.2015, l­-am surprins cu marea întrebare, la care bineînțeles că a răspuns Da.

Ionuț și Anamaria au fost binecuvântați cu vestea că vor deveni părinți. Pe data de 18.03.2017, într-­o dimineață superbă, barza a bătut la ușă cu un test pozitiv, aducând multă iubire și fericire în inimile noastre.

Astfel, viitorii părinți au spus Da în fața ofițerului de stare civilă din Copenhaga, pe data de 22.07.2017. La câteva luni după, pe data de 12.11.2017, la ora 23:36, a venit pe lume îngerașul nostru Alexandra Corina, aducând o fericire imensă, pe care nu o putem descrie în cuvinte.

La scurt timp după, tati a apărut cu o altă idee: hai să facem nuntă! Zis și făcut … împreună am decis ca nași să fie sora mirelui Silvia Maria cu soțul ei  Aurelian Sebastian, cărora le mulțumim frumos pentru tot sprijinul acordat și îi iubim foarte mult!

Pe data de 02.06.2018, am făcut pasul cel mare, intrând în Biserică amândoi de mână, iar preotul a declarat că suntem soț și soție!

 

Nunta Aneimaria și a lui Ionuț a fost o nuntă simplă, de zi, ce a început la ora 12:00 la amiază și s-a terminat la ora 01:00 noaptea. Am ales o nuntă mică, cu ­ 85 de invitați, noi fiind plecați din Romania de mulți ani.

Dorul de casă și de cei dragi nouă i-a determinat pe miri să organizeze nuntă tradițională. Dorul de a zburda pe câmpiile pline de flori, dorul de a merge pe ulița de la bunici.

Buchetul miresei a fost unul mic și simplu ce conținea floarea soarelui, simbol al longevității, spice de grâu, simbol al bogăției, și floarea miresei.

Emotiile au fost prezente și la începutului petrecerii, la dansul mirilor, ce a ieșit mai perfect decât la repetiții! Am ales să dansăm pe o melodie romanească plină de iubire, și anume melodia Numai una a celor de la Talisman. O melodie pe care mirii noștri au ales-o în memoria bunicului lui Ionuț, Alexandru.

Mare parte din invitați au respectat tematica aleasă de Anamaria și Ionuț și au venit la nuntă îmbrăcați în veșminte tradiționale!

Vă urăm ani binecuvântați împreună!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf: B.B.Photography pe care mirii îl recomandă cu tot dragul
Videograf: Slem Daniel, pe care mirii îl recomandă de asemeni pentru că se simte/vede că ceea ce face o face din pasiune și cu
mare drag.
Locația petrecerii: Magic Garden
Vestimentația tradițională: Costume Populare realizate de către Izabela Moinești
Aranjamentele florale și buchetul miresei au fost realizate de către miri.
Verighetele: Guldsmed Keld Olsen
Coafura/Machiajul: Tina Tabacaru
Invitațiile: Publiserv