- This event has passed.
Expoziţia FUTURE FOLK – Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
23 iunie 2018 @ 09:00 - 22 iulie 2018 @ 19:00
Alumnus Club UNESCO şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” au deosebita plăcere de a vă invita la deschiderea expoziţiei de design vestimentar contemporan „FUTURE FOLK”, semnată de designerul Carmen Emanuela Popa, în ziua de 23 iunie 2018, orele 18:00, în Foaier H. H. Stahl, Șos. Kiseleff nr. 30.
Manifestarea se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul proiectului „FUTURE FOLK”, proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO.
Iniţiativa este dedicată Centenarului Unirii şi se înscrie în campania europeană 2018 – Anul european al patrimoniului cultural, propunându-şi să contribuie prin mijloacele designului vestimentar, prin artă, la cunoașterea și revitalizarea patrimoniului cultural imaterial al României. Colecţia şi întregul proiect „FUTURE FOLK” pun în valoare costumul tradițional al românilor şi al minorităţilor naţionale din toate zonele ţării.
Expoziţia este deschisă în perioada 23 iunie – 22 iulie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.