Poți să fii, mire, împăcat
Că mireasă ți-ai aflat!
Știe țese, știe coase
Știe purta haine frumoase.
Meșteră la cusătură
Și la vorbele din gură.
Știe pâinea s-o frământe
Și pe om cum să-l încânte!
Orații românești de nuntă
Încă din vremuri străvechi, mirii îmbrăcau veșminte populare create pentru taina căsătoriei și urmau acei pași transmiși din moși strămoși pentru paza de rele și traiul bun. Multe dintre aceste cutume au fost păstrate și sunt folosite în ritualul nunții ca ecou al practicilor nescrise din cultura populară. Cel mai des întâlnite sunt pețitul, ploconul sau nășitul, bărbieritul mirelui, gătitul miresei, mărturiile, hora miresei, aruncarea de grâu și orez, scoaterea voalului miresei, trecerea pragului, iertăciunea în fața părinților, mersul cu alaiul la casa miresei.
Familia și rădăcinile le-au insuflat Gabrielei și lui Mădălin aprecierea și dragul față de tradiție, fiind amândoi din Suceava, crescând cu bunici la țară și având părinți care știau și apreciau obiceiurile și tradițiile de la nunti, ne-am dorit și noi foarte mult să încercam sa le găsim locul binemeritat în întreaga poveste, determinându-i să creeze o frumoasă poveste îmbogățită cu elemente tradiționale pe care le-au integrat armonios în specificul modern al prezentului, prin obiceiuri, vestimentație, decorarea sălii, realizarea invitațiilor: am identificat și selectat cele mai reprezentative obiceiuri, am stabilit casa miresei, casa mirelui, casa nașilor și desfășurarea evenimentelor, invitații au venit și ei în număr mare înportul popular, invitațiile și decorul au primit tenta tradițională prin includerea unor elemente grafice si coloristice. […] am încercat să includem cât mai multe elemente subtile în vestimentație, cum ar fi papionul, butonii, cerceii și buchetul miresei. Iar la restaurant, am păstrat atmosfera tradițională cu ajutorul ornamentelor florale de pe mese, culorile alese, ne povestesc mirii.
Pentru că spațiul urban nu era potrivit manifestării obiceiurilor vechi, Gabriela și Mădălin au decis să organizeze în premieră evenimentul de zi în cadrul Muzeului Satului Bucovinean Suceava, unde frumusețea acestora avea să fie surprinsă întocmai: însă cum o horă în fața blocului printre mașini și praf nu ne-a surâs absolut deloc, am decis să mutăm întreg evenimentul de zi (gătitul miresei, gătitul mirelui, sosirea nașilor, mersul cu alaiul la casa miresei, hora miresei, iertăciunea în fața părinților, cununia civilă și cea religioasă) într-un peisaj în care aceste obiceiuri ar fi căpătat sensul și frumusețea specifice. Iar acest peisaj l-am regăsit în cadrul Muzeului Satului Bucovinean Suceava, un loc frumos pe care vă îndemnăm să îl vizitați dacă vă aflați în Suceava, unde mulțumită amabilității celor care îl administrează, am putut să punem în practică ideea noastră.
Cununia religioasă a fost oficiată în cadrul bisericii din incinta Muzeului Satului Bucovinean, Suceava
Costume populare din zona Udești-Bosanci – sedința foto în costume populare a fost făcută în zona Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Rarău
Dansul, voia bună și ospățul au avut loc la Restaurant Polaris, Grand Salon Polaris
Vestimentația miresei a fost asigurată de Pronovias, iar cea a mirelui de Gherasos
Frunză verde de cicoare,
Mireasa e ca o floare
Iar mirele e fălos
Că-ales ce e frumos.
Frunză verde mărăcine
Petrecut-au vreo trei zile
În cânt și cu veselie
Pentru suflet… povestire.
Alina-Aurora Ciocan
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment
Locații:
– Cununia: Muzeul Satului Bucovinean Suceava
– Petrecerea: Restaurant Polaris, Grand Salon Polaris, Suceava
– Ședința foto în costume populare a fost făcută în zona Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Rarău
Veșminte: Costumele populare din sesiunea foto sunt din zona Udesti-Bosanci, imprumutate de la rude :)
Rochie mireasa: Pronovias
Costum mire: Gherasos
Accesorii:
papion – Etno Wave,
butoni, cercei personalizati – Madalina Spirleanu
Verighete: Coriolan
Aranjamente florale si buchet mireasa: Anda Decor Suceava
Fotograf: Alexandru Chiriac – Foto Kiri
Cameraman: Constantin Maierean
Muzica: Trupa Continental
Hair stylist: Salon Blue Line Center Suceava
Make up: Andreea Lucan