- This event has passed.
Conferința Națională de Educație Muzeală – Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”
15 noiembrie 2018 @ 10:00 - 16 noiembrie 2018 @ 18:00
Muzeul Satului Național „Dimitrie Gusti” din București organizează, în perioada 15 – 16 noiembrie 2018, Conferința Națională de Educație Muzeală, tema de anul acesta fiind Integrarea publicului cu nevoi speciale în programe educaționale.
Vor fi dezbătute metode de abordare şi facilităţi punctuale, pâna la activităţi specifice, prin care publicul cu nevoi speciale poate beneficia de toate programele educaţionale oferite de instituţiile de cultură, de la expoziţia permanentă, la expoziţiile temporare, programe educative, publicaţii etc. Vorbim de un public aparte care poate fi cu usurinţă ignorat, dar a cărui atragere către muzee şi nu numai poate oferi metode extrem de creative şi care să descopere noi valenţe ale rolului pe care cultura îl are în viata de zi cu zi.
Sunt așteptați să participe specialiști din muzee, universități, licee, școli și grădinițe, centre și ONG-uri. Totodată, vor participa reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai Ministerului Educației Naționale, UNICEF România.