Ce frumoasă-I potecuța
Pe unde vine neicuța
Când coboară de la vie
Cu struguri în pălărieCând cobori neica la vale
Să-mi arunci în poarta-o floare
S-o iau eu neica de jos
Să mă satur de mirosCă și tu miroși a floare
Când îți dau o sărutare
A floare de trandafir
Să te țin la mine-n sân
Să te scot la sărbătoare
Să miros și eu a floareDacă-s floare mândruliță
Așteaptă-mă pe uliță
S-ați aduc struguri din vie
Tu să-mi dai gurița mie
Să viu neica în toată seara
Cu struguri să-ți umplu poala
scris de Maria Lătărețu
Întâmplarea a făcut ca pașii Georgianei și ai lui Ovidiu să se intersecteze, deși locuiam la sute de kilometri distanță, totuși ne-am întâlnit și ne-am îndrăgostit unul de celălalt, iar de aici toate au început să prindă contur!
Credem cu tărie că nimic nu este întâmplător în această lume.
Ne-am cunoscut în urmă cu 6 ani iar din prima clipă am simțit că ne leagă ceva special. Acest fapt s-a concretizat pentru că astăzi suntem soț și soție, și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta! Suntem uniți, ne iubim enorm, ne respectăm și trăim unul pentru celalalt!
Ovidiu provine dintr-o familie iubitoare de folclor, unde muzica este pusă la locul ei de cinste astfel că el însuși a îmbrățișat vocația de cântăreț de muzică populară.
Iubirea ce îi unește și îi leagă unul de celălalt este aceeași din prima zi de când s-au cunoscut. Cine spune că dragostea durează doar 3 ani, înseamnă că nu a iubit cu adevarat niciodată sau nu și-a găsit sufletul pereche.
Astfel că pasul spre căsătorie s-a făcut în cel mai firesc mod posibil, fericitul eveniment având loc pe data de 17 Octombrie 2015. Ne-am jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu în data de 17 octombrie 2015 la Catedrala Ortodoxă din Orăștie, Județul Hunedoara.
Statornicia și respectul unul pentru celălalt le-a fost inspirat din familie, pentru că ambile perechi de părinți sunt un exemplu pentru mirii noștri. Și cum spuneam, nimic nu este întâmplător, părinții lui Ovidiu s-au căsătorit tot pe 17 octombrie în urmă cu 34 de ani, iar parinții Georgianei s-au căsătorit pe 17 mai în urmă cu 26 de ani. Cred ca 17 este numarul nostru norocos!
Nunta Georgianei și a lui Ovidiu a fost un eveniment foarte frumos și special pentru toată lumea care a participat, și va rămâne mereu în memoria lor. Am avut o nuntă absolut minunată, cu prieteni dragi alături, cărora le mulțumim că au luat parte la bucuria noastră!
Când pui dragoste în tot ceea ce faci, toate merg strună!
După 1 an și cateva luni de la nuntă, am părăsit Bucureștiul și ne-am stabilit la Sibiu, un oraș splendid. Aici am întâlnit oameni minunați, plini de frumos, care știu să zâmbească și să dăruiască! Ne bucuram din suflet de alegerea făcută, astfel suntem mai aproape de cei dragi!
Timpul trece, însă dragostea este tot mai puternică și ne bucurăm, astăzi, de ceea ce am cladit împreună!
Cu mult drag, Homorodeniiiiii!
Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:
Locație petrecere: Pavilion Mercur
Fotograf: Sarghi Cristian, Saya și Andra Palade
Flori și decorațiuni: Damaris Flowers
Costume populare: cel al miresei este cusut de către bunica miresei iar cel al mirelui i-a fost dăruit de către o bătrânică din Orăștie.
Verighetele: Coriolan
Coafura: Iulian IulTon
Machiajul: Monica Lasita Make-up Artist – Studio Fresh Sibiu
Muzica: Dinu Iancu Sălăjanu
Tortul și prăjiturile: Cofetăria Corina
Locație ședință foto: Muzeul Satului București